Menu Close

Cum te ajută voluntariatul în viața profesională

Ai avut vreun moment în care ți s-a părut că nu faci suficient de multe lucruri cu timpul tău liber și că facultatea nu iți oferă experiențe practice de viață? Dăcă răspunsul e da, afla că nu ești singurul și că majoritatea facultăților chiar nu te învață tot ce ai nevoie la job.

voluntariat

Din păcate însă, cele mai multe job-uri cer experiență, așa că la început s-ar putea să pară aproape imposibil să găsești ceva în domeniul în care ai studiat. Partea bună e că unul dintre aspectele tot mai căutate este experiența de voluntariat, de orice fel ar fi ea (dar cu puncte bonus dacă are legătură cu job-ul pe care vrei să îl obții).

Voluntariatul vine la pachet cu multe beneficii, printre care cele mai importante sunt:

•             dezvoltarea abilitaților personale: comunicarea, lucrul în echipă, managementul timpului, creativitatea, leadership-ul sunt skill-uri pe care le vei dobândi și de care vei avea nevoie nu doar la job, dar și în viața de zi cu zi;

•             networking: organizațiile studențești sunt cel mai bun loc în care să iți faci prieteni, dar și să cunoști oameni care să te poată ajuta pe plan profesional și prin intermediul cărora să primești recomandări pentru anumite job-uri;

•             dobândești experiență profesională: majoritatea asociațiilor studențești au departamente precum marketing, events, HR, unde poți să dezvolți skill-uri precum graphic design, sales, project management și lista poate continua;

•             autocunoaștere: lucrând cu oameni, vei ajunge să iți dai seama de lucrurile care iți plac sau nu într-o echipa, iți vei seta niște așteptări atât în ceea ce privește performanța ta, cât și a celor din jur. Autocunoașterea vine o dată cu experimentarea, deci cu cât te implici mai mult, cu atât te vei cunoaște mai bine.

Dacă vrei să citești mai multe despre importanța experienței din ONG-uri, uite aici un articol care s-ar putea să te ajute.

În AIESEC, am experimentat practic toate elementele de mai sus. Avem povești de la oameni care au muncit mult și care au avut un parcurs frumos, iar acum ocupă funcții importante în companii cunoscute sau au propriile lor agenții. Dar mai bine, hai să aflii direct de la ei cum îi ajută în momentul de față experiența pe care au acumulat-o ca voluntari în AIESEC:

“Experiența mea din AIESEC a fost ceea ce m-a propulsat cu adevărat în carieră, și nu pot decât să rămân mereu recunoscătoare. Am avut oportunitatea să lucrez cu atât de mulți oameni, să am roluri atât de diverse și să învăț ce înseamnă cu adevărat leadership și management. Experiența asta s-a văzut și încă se vede în domeniul în care activez. Pe lângă skilluri hard, AIESEC a fost cea mai bună școală de soft skills, dar mai ales m-a ajutat să îmi formez o etică și valori de lucru care mă definesc acum ca profesionist. Practic, AIESEC m-a făcut managerul care sunt azi și mi-a format gândirea strategică pe care o folosesc constant.”- Ilinca, alumna AIESEC

“AIESEC m-a ajutat enorm în parcursul meu profesional. Îmi aduc aminte că prima oară când m-am angajat, era în timpul facultății și a fost direct într-o multinațională. La interviul de angajare am vorbit doar despre ce făceam în AIESEC. A doua oară a fost la fel. Mai mult, eram singurul om din companie care nu avea facultatea terminată. Era o regulă internă să angajeze doar persoane care au diplomă de licență, dar au făcut o excepție pentru mine deoarece la interviu li s-a părut foarte interesantă experiența mea din AIESEC. În prezent lucrez în vânzări și conduc o echipă de 5 oameni. Nu îmi imaginam niciodată că voi lucra în vânzări și nici nu credeam că o să-mi placă. Pe parcurs mi-am dat seama cum să fac asta și acum am o carieră în domeniu.”- Vlad Mihai, alumn AIESEC

“AIESEC m-a ajutat să înțeleg principiile de project management, să mă organizez, să prioritizez și să lucrez eficace. Pe lângă toate învățăturile practice, m-a ajutat să comunic mai clar și să lucrez mai bine în echipă, aspecte care îmi sunt esentiate în fiecare zi la locul de muncă.”- Andreea, alumna AIESEC

“Am fost întrebată de multe ori ce vârstă am de am reușit să fac deja atât de multe. La 27 de ani aveam o agenție care lucra cu clienți precum Unilever, Heineken și L’Oreal. Fusesem Head of Marketing într-un Tech Scale-Up cu clienți din peste 40 de țari și avusesem o poziție de senior într-o multinațională.

Alegerile tale contează. Iar atunci când iei deciziile corecte pentru tine reprezintă un combustibil extraordinar. Să ai genul de carieră în care fiecare moment e trăit cu pasiune e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care ți le poți oferi.

Cum de am reușit să fac atât de multe încă de la 20 și ceva de ani?

Pentru că am început cu AIESEC.

AIESEC mi-a adus mentori extraordinari, mi-a oferit roluri pe care nu le-aș fi putut avea pe început de cariera într-o companie, șansă să conduc echipe și proiecte într-o organizație globală, să fac greșeli și să învăț din ele, să îmi pun în aplicare ideile, dar și un network de prieteni din întreagă lumea.”- Elena Filip, alumna AIESEC

Speram că perspectiva lor te-a ajutat să descoperi impactul pe care îl poate avea voluntariatul. Nu iți spunem că o să fie ușor, dar o să merite categoric dacă te implici. Așa că dacă iți dorești să iți dezvolți skill-urile, să ai independența de a iți pune ideile în practică, dar și un mediu safe în care să poți să greșești și să înveți din greșeli atunci avem o veste bună…tocmai am dat start înscrierilor în AIESEC. Hai să faci parte din cea mai cool organizație internațională de voluntariat.

Articole similare